Aceasta platforma se adreseaza exclusiv persoanelor juridice
Open Modal
X
Puteti compara maxim 4 produse! Primul produs adaugat in lista a fost sters.
/images/not_available.jpg
TRATAMENT DERMATITA CAINI ALPHADERM PLUS SPRAY 30ML
Detalii produs
• Tratamentul dermatitei acute la câini
• Substanţe active: Marbofloxacină 1.025 mg, Ketoconazol 2.041 mg, Prednisolon 0.926 mg
Livrare rapidaoriunde in Romania
Livrarea si returulgratuite la orice comanda
TRATAMENT DERMATITĂ CÂINI ALPHADERM PLUS SPRAY 30ML
Spray cutanat, soluție pentru câini.
DECLARAREA (SUBSTANȚEI) SUBSTANȚELOR ACTIVE ȘI A ALTOR INGREDIENTE (INGREDIENȚI):
Fiecare ml de produs conține:
Substanțe active:
Marbofloxacină 1.025 mg
Ketoconazol 2.041 mg
Prednisolon 0.926 mg
INDICAȚIE(INDICAȚII):
Tratamentul dermatitei acute la câini, atunci când se constată infecții mixte cauzate de Pseudomonas aeruginosa sau Staphylococcus pseudintermedius susceptibile la marbofloxacină și Malassezia pachydermatis susceptibilă la ketoconazol.
CONTRAINDICAȚII:
Nu se utilizează în caz de hipersensibilitate la substanțele active sau la oricare dintre excipienți.
REACȚII ADVERSE:
În urma aplicării soluției au fost observate leziuni eritematoase ușoare. Frecvența reacțiilor adverse este foarte rară (prezente la mai puțin de 1 din 10.000 de animale, inclusiv raportări izolate).
Frecvența reacțiilor adverse este definită utilizând următoarea convenție:
- Foarte frecvente (mai mult de 1 din 10 animale tratate care prezintă reacții adverse).
- Frecvente (mai mult de 1 dar mai puțin de 10 animale din 100 animale tratate).
- Mai puțin frecvente (mai mult de 1 dar mai puțin de 10 animale din 1000 animale tratate).
- Rare (mai mult de 1 dar mai puțin de 10 animale din 10.000 animale tratate).
- Foarte rare (mai puțin de 1 animal din 10.000 animale tratate, inclusiv raportările izolate).
Dacă observați orice reacție adversă, chiar și cele care nu sunt deja incluse în acest prospect sau credeți că medicamentul nu a avut efect, vă rugăm să informați medicul veterinar.
SPECII ȚINTĂ:
Câini.
POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE (CĂI) DE ADMINISTRARE ȘI MOD DE ADMINISTRARE:
Numai pentru uz extern. Agitați bine înainte de utilizare.
Nivelul recomandat al dozei de produs pentru câini este de 2 apăsări ale pompei de pulverizare (două pompări sunt echivalente cu aproximativ 0.2 ml) de două ori pe zi, timp de 7-14 zile. Pulverizați de la o distanță de circa 10 cm pentru o suprafață de 5 cm x 5 cm și de la o distanță de circa 30 cm pentru o suprafață de aprox. 10 cm x 10 cm de piele care necesită tratament. Înaintea aplicării produsului, părul sau murdăria de pe suprafața tratată trebuie îndepărtate. Infecțiile bacteriene și fungice pot necesita scheme de tratament diferite. După 7 zile de tratament, medicul veterinar trebuie să evalueze dacă este necesară prelungirea tratamentului pentru încă o săptămână sau continuarea tratamentului cu un alt produs, care să conțină un număr mai mic de substanțe active.
RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ:
Nu există.
TIMP(TIMPI) DE AȘTEPTARE:
Nu este cazul.
PRECAUȚII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE:
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
A se depozita la o temperatură de sub 25°C.
Nu utilizaţi acest produs medicinal veterinar după data de expirare care este menționată pe etichetă și pe cutia de carton după EXP.
Perioada de valabilitate după prima deschidere a recipientului: 28 zile.
ATENȚIONARE (ATENȚIONĂRI) SPECIALĂ (SPECIALE):
Precauții speciale pentru fiecare specie țintă:
La câinii aflați sub tratament trebuie să li se fixeze un guler de protecție pentru a nu le permite să se lingă. Țineți animalele aflate sub tratament separate de celelalte animale, pentru a le împiedica să se lingă între ele. Dermatita bacteriană și fungică are adesea caracter secundar și trebuie utilizat un diagnostic adecvat pentru a stabili factorii principali în cauză. Utilizarea inutilă a produsului în ceea ce privește substanța activă trebuie evitată. Tratamentul este indicat numai dacă s-a depistat infecția mixtă cu bacterii și Malassezia spp. Dacă una dintre substanțele active nu mai este indicată din cauza diferitelor caracteristici ale infecțiilor bacteriene sau fungice, administrarea produsului trebuie întreruptă și înlocuită cu varianta de tratament potrivită.
Precauții speciale de utilizare la animale:
Dacă apare hipersensibilitate la oricare dintre componente, tratamentul trebuie întrerupt și trebuie stabilită o terapie adecvată. Utilizarea produsului medicinal veterinar trebuie să se facă pe baza identificării organismelor care provoacă infecții și a testării predispoziției, luându-se în considerare politicile antimicrobiene oficiale și locale. Folosirea exclusivă a unei singure clase de antibiotice poate duce la creșterea rezistenței bacteriene. Este prudent să se păstreze fluorochinolonele pentru tratamentul stărilor clinice care au răspuns slab sau despre care se așteaptă să răspundă slab la alte clase de antibiotice. Utilizarea îndelungată și intensă a preparatului cu corticosteroizi topici este cunoscută ca declanșator al efectelor locale și sistemice, inclusiv reprimarea funcției adrenale, subțierea epidermei și amânarea procesului de vindecare.
Utilizarea produsului care se abate de la instrucțiunile din RCP poate crește prevalența bacteriilor rezistente la chinolone și poate scădea eficacitatea tratamentului cu alte (fluoro) chinolone datorită potențialului de rezistență încrucișată.
Precauții speciale care vor fi luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale:
Să poarte echipament individual de protecție, mănuși impermeabile atunci când administrează produsul. În cazul expunerii pielii, se curăță pielea contaminată cu o soluție cu apă și săpun. În cazul contactului cu ochii, se spală imediat cu apă din abundență.
Să solicite asistență medicală dacă, după expunere, apar semne de eritem cutanat, exantem sau iritarea oculară persistentă. Umflarea feței, a buzelor și a ochilor sau dificultățile respiratorii sunt semne mai grave care necesită intervenție medicală urgentă.
Soluția este inflamabilă, fumatul și utilizarea flăcării directe fiind interzise în timpul administrării acesteia.
Gestație și lactație:
Siguranța produsului medicinal veterinar nu a fost stabilită în timpul gestației și lactației.
Utilizarea nu este recomandată în timpul gestației și lactației.
Interacțiuni cu alte produse medicinale și alte forme de interacțiune:
Nu sunt date disponibile.
Supradozare (simptome, proceduri de urgență, antidot):
La depășirea dozei recomandate de până la 5 ori, nu s-au observat reacții adverse locale sau generale.
lncompatibilități:
Nu se cunosc.
PRECAUŢII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEŞEURILOR, DUPĂ CAZ:
Întrebați medicul veterinar sau farmacistul cum să aruncați produsele care nu mai sunt necesare. Aceste măsuri trebuie să ajute la protejarea mediului.
DIMENSIUNE:
flacon x 30 ml.
Momentan nu exista review-uri pentru acest produs. Daca ai achizitionat acest produs, lasa un review pentru a-i ajuta si pe ceilalti!
BIOTUR EXIM SRL
Cod fiscal: RO 8034823
Registrul Comertului: J34/1/1996
Adresa: Alexandria, sos. Turnu Magurele, km 5
jud. Teleorman, 140003, OP: 4, CP: 38
Telefon: +40 247 316 054
Fax: +40 247 316 054
Email: office@biotur.ro