THERANEKRON D6 SOLUȚIE INJECTABILĂ 50ML
Theranekron D6 1m/ml, soluție injectabilă pentru bovine, cai, oi, capre, porci, câini și pisici.
COMPOZIȚIE:
1 ml produs conține:
Substanță activă:
Tarantula cubensis D6 ...... 1 ml
Excipienți:
Etanol ...... 286 mg
Apă pentru preparate injectabile.
Soluție limpede, incoloră. Medicament homeopatic.
SPECII ȚINTĂ:
Bovine, cabaline, ovine, caprine, porcine, câini, pisici.
INDICAȚII:
Se administrează la bovine, cai, oi, capre, porci, câini, pisici.
Indicațiile de utilizare sunt derivate din tabloul clinic al medicamentului homeopatic. Acestea includ: procese septice, erupții pustuloase (ectima), boli inflamatorii la nivelul copitelor și ongloanelor (panariții), flegmoane, ulcere, abcese, procese necrozante purulente și pentru delimitarea țesuturilor modificate patologic, la toate speciile țintă. Utilizarea acestui medicament homeopatic pentru indicațiile de utilizare menționate se bazează numai pe experiența homeopatică. În cazurile severe ale bolilor enumerate mai sus este indicată o terapie simptomatică și clinică.
CONTRAINDICAȚII:
Nu se utilizează în caz de hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienți.
ATENȚIONĂRI SPECIALE:
Nu există.
PRECAUȚII SPECIALE PENTRU UTILIZARE:
Precauții speciale pentru utilizarea în siguranță la speciile țintă:
Prelungirea nerecomandată a utilizării produsului medicinal homeopat poate cauza agravarea simptomelor. La cai nu administrați mai mult de 5 ml pe loc de injectare.
Precauții speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale:
În caz de contact accidental cu pielea sau de auto-injectare accidentală solicitați imediat sfatul medicului și prezentați prospectul produsului sau eticheta. Persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la extractul de tarantula sau la excipienți trebuie să evite contactul cu produsul medicinal veterinar.
Precauții speciale pentru protecția mediului:
Nu este cazul.
EVENIMENTE ADVERSE:
Bovine, cai, oi, capre, porci, câini, pisici:
Cu frecvența nedeterminată (care nu poate fi estimată din datele disponibile): reacție la nivelul locului de injectare (tumefiere1 la locul de injectare).
1tranzitorie.
Notă: Tratamentul cu medicamente homeopate, poate cauza agravarea temporară a simptomelor existente (agravare inițială).
Raportarea evenimentelor adverse este importantă. Permite monitorizarea continuă a siguranței produsului medicinal veterinar. Rapoartele se trimit, de preferință prin medicul veterinar, fie deținătorului autorizației de comercializare sau reprezentantului local al acestuia, fie autorității naționale competente prin sistemul național de raportare. Consultați prospectul pentru datele de contact respective.
Utilizarea în timpul gestației, lactației sau a ouatului:
Gestație și lactație:
Se utilizează numai în conformitate cu evaluarea beneficiu-risc efectuată de medicul veterinar responsabil.
Interacțiunea cu alte produse medicinale și alte forme de interacțiune:
Nu se cunosc.
CĂI DE ADMINISTRARE ȘI DOZE:
Pentru administrare subcutanată.
Doze:
Bovine, cai: 5-10 ml.
Oi, capre: 3-5 ml.
Porci: 3-6 ml.
Câini: 0.5-3 ml.
Pisici: 0.2-0.5 ml.
Doza poate fi repetată la interval de 7 zile.
Durata tratamentului depinde de tabloul clinic al bolii respective.
Dopul de cauciuc poate fi perforat în condiții de siguranță de maximum 25 ori.
Simptome de supradozaj (și, după caz, proceduri de urgență și antidoturi):
Nu există date disponibile. Se vor respecta dozele menționate.
Restricții speciale de utilizare și condiții speciale de utilizare, inclusiv restricții privind utilizarea produselor medicinale veterinare antimicrobiene și antiparazitare, pentru a limita riscul de dezvoltare a rezistenței:
Nu este cazul.
Incompatibilități majore:
În lipsa studiilor de compatibilitate, acest produs medicinal veterinar nu trebuie amestecat cu alte produse medicinale veterinare.
PERIOADE DE AȘTEPTARE:
Bovine, cai, oi, capre, porci:
Carne și organe: 0 zile; lapte: 0 zile.
PRECAUȚII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE:
A se păstra flaconul în cutia de carton pentru a se feri de lumină. Acest produs medicinal veterinar nu necesită condiții de temperatură speciale pentru depozitare.
PRECAUȚII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSELOR MEDICINALE VETERINARE NEUTILIZATE SAU A DEȘEURILOR PROVENITE DIN UTILIZAREA ACESTOR PRODUSE:
Medicamentele nu trebuie eliminate în apele uzate sau deșeurile menajere. Utilizați sistemele de returnare a oricărui produs medicinal veterinar neutilizat sau a deșeurilor provenite din acesta, în conformitate cu cerințele locale și cu sistemele naționale de colectare aplicabile produsului medicinal veterinar respectiv.
DIMENSIUNE:
Flacon x 50 ml.