Vaccin viu constituit dintr-o suspensie concentrata de spori de Bacillus anthracis, tulpina 1190 R
Compozitie:
Fiecare mililitru de vaccin contine:
- antigenul specific:
spori de Bacillus anthracis tulpina 1190 R ........................ minim 3 x 107
- diluantul:
glicerina farmaceutica anhidra ............................................ 0,4 ml.
saponina ...................................................................... 0,0001 g.
apa demineralizata ...........................................................ad 1 ml.
Specii tinta:
Bovine, ovine, caprine, porcine, cabaline.
Indicatii:
Vaccinul se foloseste pentru imunizarea contra antraxului a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor si cabalinelor, atat preventiv cat si de necesitate.
Vaccinarea preventiva se efectueaza primavara (inainte de iesirea la pasunat), o data pe an in perioada martie-aprilie, cu completari lunare. In zonele cu antecedente de boala in ultimii zece ani, vaccinarea se repeta la 6 luni.
Vaccinarea de necesitate, in mediu infectat, se executa la animalele clinic sanatoase dupa ce animalele febrile se scot din efectiv. Acestea se trateaza cu ser anticarbunos si se vor vaccina la 18-21 de zile de la serumizare.
Imunitatea se instaleaza la 14-21 de zile de la inoculare, durata fiind de 12 luni.
Contraindicatii si precautii:
Vaccinarea anticarbunoasa este contraindicata la:
- tineretul sub 2 luni
- animalele febrile, slabe, cu stare proasta de intretinere
- animalele aflate in ultima parte a gestatiei si in primele 3 saptamani dupa fatare
- oile cu 5 zile inainte si dupa tundere sau imbaiere antiparazitara.
Vaccinul Carboromvac nu se aplica simultan cu vaccinul contra pasteurelozei, mamitei gangrenoase, carbunelui emfizematos, anaerobiozelor.
In zonele in care pasteureloza, carbunele emfizematos sau anaerobiozele evolueaza enzootic vaccinarea contra acestor boli se efectueaza cu 21 de zile inainte de vaccinarea anticarbunoasa.
Reactii adverse:
In general dupa vaccinare nu se produc reactii postvaccinale. Uneori, la animalele in lactatie, productia de lapte se diminueaza timp de 2-3 zile dupa care revine la normal.
Se recomanda supravegherea animalelor 1-3 ore de la vaccinare. Daca apar reactii anafilactice se intervine cu medicatie antihistaminica. Daca apar reactii postvaccinale foarte evidente, cu febra si edem de 10-20 de cm la locul de inoculare animalele se tin sub observatie si li se aplica comprese reci pe zona edematiata.
In cazul reactiilor foarte puternice cu febra persistenta si edeme cu tendinta de extindere se administreaza ser anticarbunos sau penicilina.
Posologie si mod de administrare:
Vaccinul se inoculeaza subcutanat cu urmatoarele doze:
- bovine peste 2 luni - 0,5 ml (2,5 doze)
- ovine peste 2 luni - 0,2 ml (1 doza)
- caprine peste 2 luni - 0,1 ml (0,5 doze)
- porcine peste 2 luni - 0,2 ml (1 doza)
- cabaline peste 6 luni - 0,2 ml (1 doza)
La bovine si cabaline, vaccinul se inoculeaza in treimea mijlocie a gatului dupa tunderea si aseptizarea locului de inoculare.
La ovine si caprine inocularea vaccinului se face la fata interna a coapsei.
Recomandari privind administrarea corecta:
Vaccinnarile se vor efectua conform prevederilor din "Programul actiunilor de supraveghere, prevenire si control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului" - elaborat de ANSVSA.
Se recomanda scoaterea flacoanelor cu vaccin de la frigider cu 2-3 ore inainte de inceperea vaccinarii pentru ca produsul sa ajunga la temperatura de 15-250C ( asigurarea fluidizarii).
Flaconul cu vaccin se agita bine inainte de intrebuintare si pe tot parcursul vaccinarii pentru omogenizarea produsului.
Se vor folosi seringi si/sau ace de unica folosinta.
Vaccinul nu se amesteca cu alte produse medicinale in timpul administarii.
Timp de asteptare:
Carne: 0 zile
Lapte: 0 zile.
Atentionari speciale:
Se vor respecta normele generale de conduita privind manipularea produselor biologice veterinare.
In cazul unei injectari accidentale cu acest produs, solicitati imediat sfatul medicului si prezentati-i prospectul produsului, chiar daca a fost injectata o cantitate redusa de produs.
Nu sunt informatii asupra sigurantei si eficacitatii prin folosirea concomitenta a acestui vaccin cu alt produs biologic.
Recomandam sa nu se administreze alt produs biologic cu mai putin de 14 zile inainte sau dupa vaccinarea cu Carboromvac.
Mod de prezentare:
Vaccinul Carboromvac se prezinta ca un lichid usor vascos, alb-galbui sau galben-brun, opalescent, cu un sediment care se omogenizeaza prin agitare. Vaccinul este repartizat in flacoane de sticla sau plastic continand 100 de doze.