Acest website foloseste cookie-uri pentru facilitarea accesului si livrarea multiplelor functionalitati. Daca veti continua sa navigati, vom considera ca ati acceptat folosirea acestora.
X

Puteti compara maxim 4 produse! Primul produs adaugat in lista a fost sters.

Produse

SOLUTIE INJECTABILA MULTISPECIE AMOXICILINA FP 20% 250ML

Cod : P000000090
Descriere

SOLUȚIE INJECTABILĂ MULTISPECIE AMOXICILINĂ FP 20% 250ML

AMOXICILINA FP 20%, 200 mg/ml, suspensie injectabilă pentru cabaline, bovine, ovine, caprine, suine, câini, pisici și păsări (găini - tineret înlocuire, broileri).

COMPOZIȚIE:

1 ml suspensie injectabilă conţine:

Substanță activă:
Amoxicilină trihidrat ...... 200 mg

Excipienţi:

Metilparahidroxibenzoat ...... 2.0 mg

Propilparahidroxibenzoat ...... 0.2 mg

INDICAȚII:
Produsul se administrează la: cabaline, bovine, ovine, caprine, suine, câini, pisici, păsări ( găini- tineret înlocuire, broileri) în tratamentul infecțiilor determinate de microorganisme sensibile la acțiunea substanței active: infecțiile tractusului respirator, infecțiile tractusului gastrointestinal, infecții urogenitale, infecții ale glandei mamare, infecții ale articulațiilor, infecții cutanate.


CONTRAINDICAȚII:

Nu se administrează în caz de hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienți.

Nu se administrează la ierbivore mici (iepuri, porcușori de Guineea, hamsteri).
Nu se administrează intravenos. 


REACȚII ADVERSE:
La animalele cu sensibilitate la penicilină, pot fi prezente reacții alergice sau anafilactice.
La locul inoculării poate apărea un edem care se resoarbe în câteva zile.


SPECII ȚINTĂ:
Cabaline, bovine, ovine, caprine, suine, câini, pisici, păsări (găini-tineret, broileri).


POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE (CĂI) DE ADMINISTRARE ȘI MOD DE ADMINISTRARE:
Produsul se administrează subcutanat sau intramuscular, în doză de 1 ml produs/10 kg greutate corporală. Tratamentul se va repeta după 48 ore, până la vindecare. Nu se vor depăși 5 zile de tratament. Pentru a se asigura o dozare corectă, greutatea corporală trebuie determinată cât mai corect posibil astfel încât să se evite subdozarea.


RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ:

A se agita înainte de utilizare.


TIMP  DE AȘTEPTARE:
Carne și organe: bovine, ovine, caprine, cabaline, suine, păsări (găini-tineret, broileri) - 21 zile.
Lapte: bovine, ovine, caprine - 3 zile.
Nu se utilizează la păsările care produc ouă pentru consum uman.

PRECAUȚII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE:
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A se păstra la frigider 2-8°C.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A se feri de îngheț.
A se proteja de lumină.
A se păstra în ambalajul original.
A nu se utiliza după data expirării marcată pe etichetă.


ATENȚIONĂRI SPECIALE, 
ATENȚIONĂRI SPECIALE PENTRU FIECARE SPECIE ȚINTĂ:
Antibioticele din grupa aminopenicilinelor produc o scădere a ritmului cardiac la câinii aflați sub anestezie. 
Se va agita flaconul înainte de utilizare. La locul injecției nu se vor aministra mai mult de: 20 ml pentru bovine, 10 ml pentru suine, 5 ml pentru ovine și caprine.

PRECAUȚII SPECIALE PENTRU UTILIZARE:
Precauții speciale pentru utilizare la animale:

Datorită variabilității (de timp, geografice) în materie de susceptibilitate a bacteriilor în cazul utilizării produsului, se recomandă recoltarea de probe bacteriologice și efectuarea testelor de susceptibilitate pentru microorganismele izolate de la animalele bolnave. 
Dacă acest lucru nu este posibil, tratamentul trebuie să se efectueze pe baza informațiilor epidemiologice locale (regiune, fermă) referitoare la sensibilitatea bacteriilor țintă. Utilizarea produsului în afara instrucțiunilor din RCP poate duce la creșterea prevalenței rezistenței la substanța activă și poate duce la scăderea eficacității tratamentului datorită potențialului de rezistență încrucișată. La utilizarea produsului vor fi luate în considerare politicile oficiale și locale privind produsele antimicrobiene.
Precauții speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale:
Forma farmaceutică previne ca produsul să intre în contact cu utilizatorul sau, prin urmare, precauțiile normale de manipulare a produsului medicinal sunt suficiente. 
Penicilinele pot determina apariția de hipersensibilitate (alergie) după autoinjectare, inhalare, ingestie, sau contact cutanat. Nu se va manipula acest produs dacă persoana este sensibilă la peniciline. Se va manipula acest produs cu mare atenție pentru a se preveni expunerea prin asigurarea tuturor măsurilor de precauție. A se evita autoinjectarea accidentală. În cazul autoinjectării accidentale obțineți imediat asistență medicală și arătați eticheta produsului.
Utilizarea în perioada de gestație, lactație și în perioada de ouat:
Administrarea în perioada de gestație și lactație a amoxicilinei nu determină efecte teratogene și embriopate. Totuși, administrarea în aceaste perioade se va face cu prudență.


INTERACȚIUNI CU ALTE PRODUSE MEDICINALE SAU ALTE FORME DE INTERACȚIUNE:

Nu se administrează concomitent cu cloramfenicol, antibiotice macrolide, sulfamide și tetracicline.

Supradozare:

Nu se va depăși doza recomandată.

Incompatibilități:

Nu se va administra împreună cu alte produse medicinale veterinare.

PRECAUȚII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEȘEURILOR, DUPĂ CAZ:

Medicamentele nu trebuie aruncate în ape reziduale sau resturi menajere.
 Solicitați medicului veterinar informații referitoare la modalitatea de eliminare a medicamentelor care nu mai sunt necesare. Aceste măsuri contribuie la protecția mediului. Animalele tratate se vor menține în adăposturi pe toată perioada tratamentului iar dejecțiile colectate nu se vor utiliza la fertilizarea solului.

DIMENSIUNE:
flacon x 250 ml.

Specificatii
Greutate (Kg) 0
Review-uri produs
Momentan nu exista review-uri pentru acest produs. Daca ai achizitionat acest produs, lasa un review pentru a-i ajuta si pe ceilalti!

Adauga un review!
 
BIOTUR EXIM SRL
Cod fiscal: RO 8034823 Registrul Comertului: J34/1/1996 Adresa: Alexandria, sos. Turnu Magurele, km 5 jud. Teleorman, 140003, OP: 4, CP: 38 Telefon: +40 247 316 054 Fax: +40 247 316 054 Email: office@biotur.ro


powered by teamshare
© Copyright 2025 Biotur
designed by headstart.ro