INSECTICID ÎMPOTRIVA MUȘTELOR AGITA 10WG 100G
Insecticidul Agita 10 WG se prezinta sub formă de granule hidrosolubile de culoare maronie deschisă. Este insecticidul perfect pentru controlul muștelor din adăpostul animalelor putând fi utilizat și la interior dar și în exterior.
COMPOZIȚIE:
1 kg conține:
Substanțe active:
- Thiamethoxam 100 g
- Z-9 Tricosen 0.5 g
Formulare: WG - granule dispersabile în apă.
INDICAȚII:
Agita este un insecticid potrivit pentru controlul muștelor de casă (Musca domestica) adulte în gospodării și adăposturile animalelor, inclusiv pentru păsări, porci și ferme de lapte sau adăposturi și alte arii asociate acestora unde este necesar controlul muștelor de casă. Produsul se aplică în locurile în care se adună sau se așează muștele, cum ar fi, dar nu numai: ramele ferestrelor, zonele superioare ale pereților, țarcurile de separare și căile de acces.
CONTRAINDICAȚII:
Nu se vor trata suprafețe murdare sau pereți proaspăt văruiți.
Nu se va mânca, fuma ori bea în timpul lucrului.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
MOD DE ADMINISTRARE:
Aplicare prin pensulare:
Se vor amesteca 400 g AGITA 10 WG în 260 ml apă caldă până se obține o soluție de consistența vopselei. Această cantitate este suficientă pentru o suprafață de 160 mp podea sau 320-480 mp perete/tavan. Se vor aplica minim 30 “pete” de aproximativ 10x30 cm în locurile unde se adună muștele: pereții însoriți, ramele ferestrelor, conductele instalației de mulgere, etc. Unde nu este suficientă suprafața sau nu se acceptă o ușoară decolorare, se vor pensula bucăți de carton, de polietilenă sau table ușoare care se vor agăța de tavan.
Aplicarea prin pulverizare:
Se umple un recipient cu 3.2 litri de apă caldă la care se adaugă 400g AGITA 10 WG. Această cantitate este suficientă pentru 80 mp de podea sau 160-240 mp de perete/tavan. Se vor pulveriza doar 30% din aceste suprafețe, aproximativ 60-90 mp. Se agită bine pentru a se obține o suspensie omogenă. Se pulverizează pe suprafețele unde muștele obișnuiesc să se adune, cum ar fi pereții calzi și însoriți, geamurile, etc. Dacă s-a întrerupt folosirea suspensiei mai mult de 30 minute, aceasta se va agita bine înainte de pulverizare. Este recomandat să se folosească suspensia în ziua preparării ei, preferabil imediat după preparare.
Aplicarea pe panouri:
100 g de produs se dispersează în 80 ml de apă. Se aplică produsul dispersat pe zece panouri de dimensiunea 20x30 cm. Cele 10 panouri se vor suspenda pe o suprafață de perete de 80-120 m². Amestecați și agitați cantitatea indicată în volumul corespunzător de apă călduță într-un container separat. Utilizați un container cu o treime mai mare decât cantitatea de apă care trebuie adaugată și așteptați până dispare spuma înainte de aplicare (cu o perie/trafalet). Aplicați pe panouri neabsorbante care sunt apoi fixate pe pereți sau tavane, în locuri în care muștele preferă să se odihnească.
Aplicările se repetă la fiecare 6 săptămâni. Pot trece până la 4 săptămâni până când produsul devine eficient. Re-tratați zona doar după minimum 6 săptămâni. Reaplicați dacă praful a acoperit zona tratată sau dacă insectele au consumat momeala.
SPECIFICAȚII:
Thiametoxam-ul este un insecticid (gradul III de toxicitate) din grupa neonicotinoidelor, care acționează asupra sistemului nervos al insectelor. Agita 10 WG se prezintă sub formă de granule hidrosolubile de culoare maronie deschisă.
PRECAUȚII:
Produsul trebuie utilizat în combinație cu un larvicid și alternat cu un adulticid cu un mod de acțiune diferit. Acest produs nu trebuie utilizat continuu împotriva muștelor de casă în mediul controlat și intensiv din adăposturile de animale, deoarece acest lucru poate duce la eșec din cauza rezistenței la insecticid.
În cazul aplicării pentru uz casnic aplicați insecticidul cu un pulverizator cu duza fină fără ca substanța pulverizată să se prelingă. Încercați pe cât posibil să nu aplicați substanța pe suprafețe ce intră în contact direct cu razele soarelui sau unde caldura este excesivă. Dacă îl folosiți la exterior căutați o suprafață protejată de ploaie.
DEPOZITARE:
A se păstra în locuri ferite de umezeală și căldură.
A se păstra la temperaturi cuprinse între -10°C și +30°C.
DIMENSIUNE:
Flacon x 100 g.